Congresul Nepsis MOREOM (Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale) s-a desfășurat anul acesta în Las Palmas de Gran Canaria, între 3-6 oct 2019. A 20-a ediție, ediție aniversară, a avut o tema de actualitate: Cum se poate trăi credința într-o lume virtuală și digitalizată?
Sub atenta îndrumare a IPS Mitropolitul Iosif, Sfinția Sa Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Vicar Atanasie de Bogdania al Italiei și Preasfințitul Teofil de Iberia, aproximativ 120 de neptici din diferite țări: Spania, Italia, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Elveția, Belgia, dar și România au luat parte la congres și au participat activ la atelierele de discuție și la activitățile de cunoaștere și team building, la rugăciunile zilnice și la Sfânta Liturghie.
Printre conferențiari s-au numărat dl. Prof. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie din cadrul Universității Babes Bolyai Cluj- Napoca și pe Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu-Vidican Manci de la aceeași Universitate.
A fost prezentă în calitate de invitat special și ES dna Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Spania care a remarcat aproprierea tinerilor de biserică, loc unde se simt acasă și unde predomină sentimentul de unitate, Biserica fiind astfel un centru vital al comunității.
Dumneaei a transmis și mesajul administratiei prezidențiale din România: “Felicitări pentru organizarea congresului. Nepsis este un cuvânt originar din limba greacă și înseamnă trezvie, a fi treaz. Mișcarea tinerilor Nepsis demonstrează importanța Bisericii ca matcă de coagulare a credinței peste hotare. Să duceți credința în comunitățile în care trăiți , să fiți ambasadori ai valorilor religioase și morale într-o lume aflată într-o continuă schimbare.”
Temele abordate in atelierele de discuție au fost în deplin acord cu vremurile în care trăim: Smartphone-ul- între utilitate adaptativă și dependența nesănătoasă, Educația religioasă clasică sau mijlocită de noile tehnologii?, Noile tehnologii ale comunicarii- căi sau bariere spre comunicare?, Facebook- aula trufiei sau agora misiunii?, YouTube- între divertisment și mediu de cunoaștere a Ortodoxiei.
La finalul atelierelor, după ore de dezbateri și schimburi de opinii, s-au prezentat concluziile în fața înalților prelați și a participanților. Tinerii au fost în unanimitate de acord că utilizarea îndelungată a smartphone-ului are implicații biologice, prin inhibarea secreției de melatonină, iar printre implicațiile sociale au fost enumerate izolarea socială, scăderea abilității de a comunica în persoană, anxietate social și scăderea toleranței la “situații în așteptare.”
Nepticii au avut parte și de momente de relaxare, sâmbătă seara fiind invitații speciali ai unui spectacol aniversar, oferit de talentații copii din comunitatea locală. S-a cântat la pian și vocal, au dansat, au facut chiar și o demonstrație de scrimă, impresionând oaspeții cu dăruirea dar și dezinvoltura cu care au performat în fața audienței. Efortul lor a fost răsplatit cu diplome de participare dăruite de Înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul Iosif.
Prea Cuviosul Arhimandrit Siluan Sandor- Vicar Eparhial și președintele NEPSIS Spania, organizatorul principal al acestui congress, ne-a mărturisit urmatoarele: ”Cred ca aș începe mai întâi prin a tăcea decât prin a spune ceva pentru că în momentul când vrei să descrii o realitate, cuvintele nu fac altceva decât să circumscrie realitatea pe care vrei să o descrii și atunci automat scurtezi sau minimalizezi realitatea insăși. Deci, aș începe mai întâi printr-o tăcere, dar ca să nu vă răpesc timpul, ce aș putea spune în cuvinte? Poate faptul că de fiecare dată când există un astfel de moment de comuniune, ca feedback aș putea spune că este un moment de atemporalitate, ca și cum aș intra într-o bulă atemporală în care se gustă puțin veșnicia. Și cred că până la urmă, comuniunea la care ne cheamă Dumnezeu are un astfel de gust. Sunt convins pentru că însuși firescul trăirii vorbeste despre așa ceva. Acum este o provocare pentru noi pentru că am aflat ce înseamnă viața virtuală și din alte perspective și fenomenul acesta al digitalizării tot mai profunde în care intră societatea contemporană. Cea mai mare distanță este de la minte la inimă, adica de la a înțelege până la a face. Aceasta este provocarea. Am întâlnit persoane extraordinare aici, de un firesc atipic, care nu sunt nevoite să poarte măști. Toate aceste lucruri îți încarcă acele baterii nevăzute cu care poți merge dincolo de lumea aceasta, lumea în care noi ne retragem să ne trăim veacul.”
Pr Radu Costin Iacob, consilier în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a explicat alegerea temei acestui congres: ”Trăim în era tehnologiei. Părinții se plâng că nu mai pot comunica cu copiii, aceștia la rândul lor vor sa fie independenți. Dar majoritatea tinerilor au smartphone-uri și își petrec timpul comunicând virtual, devenind dependenți de gadgeturi. Am vrut să tragem un semnal de alarmă și să demonstram că utilizarea tehnologiei este avantajoasă, dar trebuie făcută cumpătat și încercându-se trierea informațiilor cu care suntem bombardați zilnic.”
NEPSIS Londra a fost reprezentat de Luminița Procopie, Elena Bârgovan și Mădălina Plugaru, la care s-au alăturat reprezentanții NEPSIS Cambridge: Vlad Iancu, Ștefan Ferchiu și Ciprian Crețu.
“Am legat prietenii, am dezbătut teme actuale, am râs și am descoperit frumusețile insulei Gran Canaria, am împărtășit idei și trăiri, iar până la următorul congres ne vom ghida dupa dictonul: LA PUERTA ESTA ABIERTA, PERO EL CORAZON MAS ABIERTO.”
Mădălina Plugaru
NEPSIS Sf. Gheorghe Londra