Începutul de toamnă a găsit Craiova pe harta manifestărilor având în centrul atenției tinerii. Astfel, în perioada 5 – 8 septembrie, peste 4000 de tineri din țară și străinătate au participat la cea de 6-a ediție a ITO. Tinerii au venit de peste tot din țară, din străinătate, mai de aproape sau mai de departe.
Cu un program foarte intens, întâlnirea din acest an, aşezată sub motto-ul: „Cu toţii suntem un Potir! Credinţă, nădejde şi dragoste” s-a bucurat de prezența PF Părinte Patriarh Daniel care a adresat un mesaj tinerilor adunați în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, mesaj în care a insistat asupra rolului tinerilor în Biserica și societate. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale a fost reprezentată la acest eveniment de PS Episcop Vicar Marc Nemţeanul, precum și de o delegație formată din 11 tineri care trăiesc în țări din Mitropolia noastră.
Momentele serii au fost întreținute la modul superlativ de îndrăgiți cântăreți, printre aceștia numărându-se rapsodul Tudor Gheorghe - o figură emblematică pentru Craiova - care a adus în prim-planul evenimentului, prin melos și poezie, un anume duh. La atmosfera serii a contribuit din plin și Grupul vocal-instrumental al Arhiepiscopiei Râmnicului care a interpretat piese din opera marelui Anton Pann.
A doua zi, la diferite școli și licee craiovene, au avut loc atelierele de lucru. Rezumatul acestora a fost comunicat în după amiaza zilei la Sala Polivalentă din Craiova unde IPS Părinte Mitropolit Irineu a susținut o conferință pentru tineri. După conferință și masa de seară, tinerii au plecat în procesiune pe traseul Sala Polivalentă, Stadionul Ion Oblemenco, biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan”, Ciupercă, Catedrala Mitropolitană “Sf. Dumitru”, biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi, Universitatea din Craiova, Piața „Mihai Viteazul”.
Ziua s-a încheiat cu un concert de muzică populară susţinut de Ansamblul „Maria Tănase”. Membrii acestui ansamblu folcloric au reușit să aducă pe scenă farmecul de altă dată al nunților de la sat, prezentând - în format artistic - o nuntă din sudul Olteniei, de pe valea Dunării. Tinerii din piață au fost impresionați de felul în care mirii primeau binecuvântarea părintească prin punerea mâinilor părinților peste capetele celor care urmau să se cunune și să întemeieze o familie. Unul din membrii Ansamblui “Maria Tănase” a avut o inspirație de moment și a urat tuturor tinerilor din piață să ajungă să fie binecuvântați de părinți și cununați în biserică - nimic mai potrivit ca îndemn pentru tinerii de astăzi!
N-au lipsit nici momentele de rugăciune la bisericile din oraș, vizitele la muzeele sau parcurile din Craiova, lansările de carte, momentele de cântec și dans din Parcul Romanescu. Cei mai mulți au descoperit o altă Craiovă; una frumoasă, de unde nu lipsesc clădirile din interbelic, bisericile, bibliotecile sau parcurile. Unii au exploatat la maxim prezența în această zona a Olteniei și s-au încumetat să viziteze unele ctitorii brâncovenești, precum Hurezii sau mănăstirea Brâncoveni din județele vecine!
Ultima zi a ITO 2019 a fost una specială – toți tinerii au participat la sfințirea bisericii mănăstirii Maglavit, în partea de sud-vest a județului Dolj, în apropierea Calafatului. PS Ignatie a ținut predica zilei - o adevărată pledoarie pentru tineri și pentru frumos! Au fost momente frumoase de rugăciune; din când în când auzeam litanii rostite ba în greacă, ba în arabă. După chinonicul în limba română, a fost rândul delegației libaneze să miște inimile celor prezenți prin psalmul 135, după melosul lui Petru Peloponesianul – o prestație demnă de urmașii Sf. Ioan Damaschin! După cuvântul de final al IPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, a urmat predarea torței ITO delegației de la Timișoara în prezența IPS Părinte Mitropolit Ioan al Banatului.
În loc de epilog…
"Și fu, și trecu, ca și când nu fu!" – cuvintele acestea culese din pronaosul Hurezilor de către unul din participanții la ITO 2019 exprimă atât de frumos - în cel mai autentic grai local! - părerea de rău că totul a trecut atât de repede și că a sosit momentul ca fiecarea delegație să se întoarcă acasă! Ne-am bucurat împreună, am legat prietenii, am învățat unii de la alții. Pentru unii participanți, discuțiile din cadrul atelierelor au fost tot atâtea prilejuri de a-și recalibra inițiativele în comunitățile din care provin. Pentru alții, chiar dacă era primul eveniment de acest gen la care participau și se așteptau ca discuțiile să fie revelatoare în ceea ce privește manifestarea de credință într-un teritoriu neortodox, spre marea lor surpriză, au aflat că sunt pionieri în ceea ce fac și au împărtășit cu bucurie din experiență lor! Fiecare cred că s-a îmbogățit prin ceva - și dăruitorul, și primitorul! La urma urmei, cum am putea împlini motto-ul ITO 2019: „Cu toţii suntem un Potir! Credinţă, nădejde şi dragoste”?